Vorbeam zilele trecute cu o prietenă pe care am cunoscut-o în Turcia despre iubire, mai exact despre dezamăgirile in iubire. Ca o consolare (nu ştiu exact dacă pentru ea sau pentru mine), am spus că timpul vindecă orice rană iar ea s-a grăbit să mă contrazică. Eram convins că am dreptate şi mi-am susţinut punctul de vedere cum am putut mai bine. Desigur, nu am ajuns la un consens şi am amânat discuţia pe altădată. Între timp m-am gândit la experienţe pe care aş putea să i le dau drept exemplu cu proxima ocazie, dar am ajuns la concluzia că într-adevăr timpul nu vindecă rănile inimii.
Ceea ce aţi citit mai sus este un draft pe care îl salvasem acum mai bine de un an. Între timp, am mai trecut printr-o relaţie şi o despărţire şi ceea ce pot să spun este că timpul vindecă într-adevăr chiar şi rănile inimii. Dar face asta prin înlocuirea unei răni vechi cu alta mai adâncă decat cea dinainte. Într-un final ajungem exact acolo unde eram mai devreme.
Sunt curios care va fi părerea mea când voi citi aceste rânduri peste câţiva ani. În ce fel mă vor fi schimbat trecerea timpului şi încercările vieţii, bucuriile şi tristeţile, emoţiile, furiile oarbe, iubirea, gelozia... victoriile şi înfrângerile...
